1. Continuarea...

Prin usa deschisa a balconului vantul umfla usor perdeaua, permitand razelor de soare sa patrunda in camera. Era racoare si bine. M-am intins usor si am privit ceasul: noua si jumatate. Mai aveam doua ore pana cand trebuia sa fim la aeroport si eu inca nu imi facusem bagajele. Nici nu aveam chef. Pur si simplu nu voiam sa mai plec de acolo niciodata… Abia acum incepeam sa imi dau seama de tot ce se intamplase in ultimele cateva zile si parca nu imi venea sa cred. M-am ridicat usor din pat, am imbracat camasa care se afla pe marginea scaunului si cu miscari lente m-am indreptat spre balcon. Soarele puternic al diminetii m-a facut sa inchid ochii pentru cateva clipe, si apoi sa clipesc des pentru a ma obisnui cu lumina. Pasind usor pe marmura inca rece m-am apropiat de tine, te-am cuprins cu bratele si ti-am sarutat ceafa. Miroseai a cafea proaspata.

“Hai sa ramanem aici”, ai soptit.

Trecusera aproape doi ani de la plecarea ta. La inceput vorbeam des la telefon, apoi din ce in ce mai rar, pana cand ajunsesem sa ne rezumam la cateva mail-uri si nelipsitele felicitari de sarbatori. Mihnea imi propusese la un moment dat sa ne mutam impreuna si acceptasem. Nu stiam daca il iubeam sau pur si simplu ii eram recunoscatoare pentru tot ce facea pentru mine. Adevarul e ca ma ajuta mult, ma sprijinea in tot ce faceam si pe deasupra imi suporta toate capriciile. Lucrurile incepusera sa se linisteasca si eu deja nu mai cautam imposibilul… Dar viata ne ofera intotdeauna surprize…


In urma cu cateva luni imi schimbasem locul de munca, angajandu-ma ca director de marketing la o revista care apartinea unui trust media grec. De o luna ne pregateam pentru o conferinta care urma sa aiba loc la Atena. Abia asteptam sa merg, sa vizitez Acropolele, templul lui Zeus, teatrul lui Dionysos si toate celelalte vestigii antice. Mihnea era un pic gelos ca plecam fara el si urma sa stau o saptamana, dar l-am asigurat ca urma sa fie o saptamana foarte incarcata si ca oricum nu as fi avut timp sa stau cu el. Bineinteles ca minteam… Conferinta nu tinea decat doua zile, dar eu hotarasem sa mai raman inca cinci, pe cont propriu. Nu imi mai luasem concediu de mai bine de un an si simteam nevoia sa petrec cateva zile singura, departe de nebunia de la munca si, de ce sa nu recunosc, departe de Mihnea. Uneori simteam ca ma sufoca… De fapt lucrurile nu fusesera asa de la inceput, era o relatie obisnuita intre doi oameni obsedati de munca si de cariera si care incercau sa isi faca timp si pentru viata personala. Insa dintr-o data a inceput sa fie mai atent, pana la a deveni de-a dreptul sufocant, si uneori imi dadea impresia ca ascunde ceva...

Luni dimineata a insistat sa ma duca cu masina la aeroport, dar l-am convins sa ma lase sa iau un taxi. Avea o sedinta la ora 11 si sigur nu avea cum sa ajunga la timp in capatul celalalt al Bucurestiului, atata vreme cat eu trebuia sa fiu la aeroport cel tarziu la la 10:20, avand zbor la ora 11:20. Era clar, aveam nevoie de cateva zile numai pentru mine...


In avion am dormit bustean, fiind franta de oboseala, m-am trezit abia peste o ora si jumatate cand am ajuns pe aeroportul din Atena, “Eleftherios Venizelos”, situat la 27 de kilometri de hotelul unde urma sa fim cazati, si unde avea loc si conferinta, Grande Bretagne, cel mai vechi si mai elegant hotel de lux din Atena. O camera costa in jur de cateva sute de dolari pe noapte, dar cheltuielile erau suportate de patronii greci, asa ca de ce mi-as fi facut eu griji? Pentru celelalte zile pe care urma sa le petrec acolo singura imi facusem deja rezervare la Attalos, un hotel mai modest din centrul Atenei, dar care imi oferea toate facilitatile necesare, si in plus si vedere la Acropole, colina Lycabetus, si o extraordinara panorama a orasului. Evident, ma documentasem bine inainte sa fac rezervarea si avusesem mare grija sa nu las nici o dovada in urma, de teama ca Mihnea sa nu se gandeasca sa imi faca vreo “surpriza” si sa vina dupa mine... Uneori ma uimeam si pe mine de cata rautate puteam da dovada...

Cand am intrat in holul hotelului Grand Bretagne am crezut ca pasesc intr-o lume de basm. Podeaua de marmura lucea atat de tare incat imi era teama sa calc pe ea. Coloanele specifice grecesti imi dadeau senzatia ca ma aflam intr-un templu al zeitei Atena... De la balconul camerei mele (da, aveam o camera numai si numai a mea) puteam asista la schimbarea garzii evzone de la Parlament si aveam si o superba vedere asupra Parthenonului. Gata, deja imi pierise cheful de orice conferinta, nu imi doream decat sa vizitez orasul si siturile arheologice, sa lenevesc la o taverna cu un pahar de suc proaspat de portocale si sa ascult sirtaki... Trei batai in usa m-au trezit din visare. Fara sa astepte un raspuns, usa s-a deschis si si-a facut aparitia Carmen, asistenta directorului executiv.

“Sefu’ a zis ca ne asteapta jos in jumatate de ora, pentru cocktail. Dupa asta avem program de voie, apoi cina la sapte.”

“Merci mult, Carmen. Nu vrei sa intri?” am intrebat-o. Era o companie placuta si intotdeauna la curent cu ultimele barfe.

“Nu, multumesc, abia astept sa fac un dus si sa imi dezmortesc putin picioarele. Dar ce-ai zice ca dupa plictisitorul cocktail sa facem o plimbare prin imprejurimi? Ma tenteaza parcul acela incantator de langa Parlament.”

Ideea nu era rea deloc. Decat sa ma plimb singura mai bine intr-o companie placuta...

“S-a facut. Ne vedem la marea plictiseala…”