2. Grecul

M-am dus sa fac un dus rapid si sa imi schimb tinuta, intrucat nu puteam aparea cu aceleasi haine cu care calatorisem. Obisnuiam sa imi iau destul de multe haine cand mergeam undeva, fie si numai pentru un week-end, doar pentru a fi sigura ca am tinuta potrivita in orice ocazie. Acum cu atat mai mult aveam bagajele destul de voluminoase... Am optat pentru costumul alb de in, care se potrivea si pentru plimbarea pe care o planuisem ulterior. Mi-am prins parul in coada si inainte de a parasi camera mi-am amintit sa iau ochelarii de soare pe care ii lasasem pe masuta de langa televizor. Ceva ciudat mi-a atras atentia atunci: buchetul de garoafe albe si cutia de bomboane Rafaello de pe aceeasi masuta. Nu imi aminteam sa le fi vazut cand am intrat, sau probabil eram inca impresionata de grandoarea hotelului si nu le observasem. Brusc mi-am amintit sa il sun pe Mihnea si sa ii spun ca am ajuns cu bine, ca sa nu se ingrijoreze, dar ceasul de pe perete imi arata ca eram deja in intarziere. Tipic pentru mine: mereu pe fuga si niciodata punctuala. Hm, nu cred ca ar trebui sa ma mandresc cu asta...

Carmen uitase sa imi spuna unde are loc cocktail-ul, asa ca am intrebat la receptie si am aflat ca trebuie sa ajung pe terasa de pe acoperisul hotelului pentru a ajunge la GB Roof Garden, sau pe romaneste “gradina de pe acoperis”. Era de fapt vorba despre un restaurant... Nici nu am ajuns bine (cu o intarziere de un sfert de ora) ca am fost intampinata de directorul executiv al editiei romane a revistei, sau altfel spus seful meu. Ma asteptam sa fiu apostrofata pentru ca intarziasem, insa mi-a infipt un pahar cu sampanie in mana si foarte jovial m-a luat de brat si ne-am indreptat catre un colt al restaurantului, unde mi-a facut cunostinta cu gazda evenimentului, domnul Stavros Konstantinou, patronul trustului media grec. Era un barbat extrem de atragator, inalt, cu constitutie atletica, parul brunet usor ondulat pieptanat pe spate, care nu parea sa aiba mai mult de patruzeci de ani. Ca majoritatea grecilor era destul de bronzat, incat iti dadea impresia ca e mai degraba marinar sau pescar, nu directorul unui mare trust media, care detinea un canal de televiziune, un post de radio si doua reviste de talie internationala... Vorbea o engleza impecabila, fara accent, si dupa cum aveam sa descopar pe parcursul conversatiei era foarte carismatic si isi subjuga pur si simplu interlocutorii... Carmen era deja topita dupa el, iar eu reuseam sa ma concentrez cu greu asupra conversatiei, fiind distrasa atat de privirea lui patrunzatoare cat si de minunata panorama a orasului care se desfasura sub ochii mei.

“Pari fascinata de priveliste”, remarca Stavros la un moment dat. Insistase sa i se spuna pe nume.

“Intr-adevar, Atena m-a atras dintotdeauna, intr-un mod misterios. Nu ai in fiecare zi ocazia sa pasesti in locuri despre care ai citit in cartile de istorie sau ai auzit din legende... De fapt tu chiar ai aceasta ocazie...”, am raspuns eu usor stanjenita.

“Cine stie, probabil ca ai trait aici intr-o viata anterioara, poate chiar pe vremea zeilor...”, spuse el zambind.

Probabil, sau poate ca simteam ca ceva avea sa se intample in acest oras... Adevarul era ca din clipa in care aflasem de conferinta avusesem un sentiment ciudat, intr-un sens pozitiv totusi, care inca nu disparuse cu totul.

“Banuiesc ca ati planuit deja sa aruncati o privire prin imprejurimi in aceasta dupa-amiaza”, zise el, privind spre mine si spre Carmen.

“Da, sincera sa fiu astept cu nerabdare sa vad orasul, desi nu cred ca voi avea timp astazi sa ajung si pe Acropole. Oricum, mi-am luat cateva zile libere dupa conferinta, de care voi profita pentru a vizita fiecare colt al orasului.”

Mi se paru ca vad o usoara umbra de tristete pe chipul lui.

“Din pacate dupa conferinta trebuie sa plec la Roma cu niste afaceri”, zise el. “Insa mi-ar fi facut placere sa va fiu ghid.”

“Datoria inainte de toate”, am zambit eu. “Dar si mie mi-ar fi placut sa imi fii ghid”, mi-am zis in sine. “De cate ori ai fi vrut...”

“Pe mine va rog sa ma scuzati”, am adaugat cu voce tare, “trebuie sa dau neaparat un telefon.”

Am coborat la receptie si am cerut sa dau un telefon international. Am incercat intai pe mobilul lui Mihnea insa nu mi-a raspuns. Am sunat apoi la birou insa receptionista mi-a spus ca sedinta se terminase si plecase la masa. I-am lasat numarul de telefon de la hotel si numarul camerei mele si am rugat-o sa i le dea si sa ii spuna sa ma sune dupa ora noua seara. Am inchis telefonul si m-am indreptat catre lift pentru a ma intoarce la restaurant, cand am dat peste Carmen.

“Hai sa plecam”, imi zise ea. “Acolo sus lucrurile deja au devenit plictisitoare. Unde mai pui ca dupa ce ai plecat tu Stavros a inceput sa se dea la o blonda cu picioarele pana la gat. Ce afemeiat...”

Da, dar un afemeiat al naibii de frumos... Daca n-am fi fost intr-un cadru de afaceri cred ca m-as fi pretat la o mica aventura de vacanta... Acum imi dadeam seama ca pate plecasem pre brusc mai devreme si ma temeam sa nu fi creat o impresie proasta.

“Cred ca i-ai picat cu tronc totusi”, spuse Carmen. “Dupa ce ai plecat si pana sa apara blonda incepuse sa il descoasa pe George despre tine...”

Hopa! Care va sa zica exact invers de cum ma asteptam eu.

“A zis ca maine la conferinta are o surpriza pentru noi”, continua Carmen. “Zicea ca a angajat un nou director de vanzari in cadrul trustului. Dar cica nu e grec, cum s-ar astepta ceilalti...”

“Si ce natie e atunci?” am intrebat eu curioasa.

“Pai asta e, ca n-a spus...”

“Hm, amicului nostru ii place suspansul, sa inteleg...” am zambit eu punandu-mi geanta pe umar. “Ei, pana una alta ia hai sa dezlegam noi misterele Atenei...”