Prolog - Ironic

“And isn’t it ironic, don’t you think?

A little too ironic…

And yeah, I really do think”

Taxiul inainta incet prin ploaia deasa si rece. Dupa o saptamana de canicula incepuse sa ploua pe la pranz si parca nu voia sa se mai opreasca. Se racorise considerabil, iar bluza mea subtire de vara nu imi tinea deloc de cald. M-am apropiat mai tare de tine si mi-am lipit obrazul de umarul tau, inspirand insetata parfumul pe care il cunosteam atat de bine. Am inchis ochii si m-am lasat leganata de miscarea lenta a taxiului care aproape ca ma adormea. Iti simteam mana calda pe bratul meu rece mangaindu-ma usor, incercand sa ma incalzeasca. Gandul ca nu aveai sa ma mai iei in brate niciodata ma speria si ma rugam ca taxiul sa nu ajunga la aeroport, as fi vrut sa ramanem asa, imbratisati, la nesfarsit...


In dimineata aceea sunetul strident al soneriei m-a trezit la sapte si jumatate. Cand am vazut cat e ceasul primul gand al meu a fost cine poate fi idiotul care vine in vizita sambata la o astfel de ora. Cu ochii inca inchisi m-am dat jos din pat si m-am impiedicat de perna pe care eu o aruncasem din pat noaptea trecuta – nu puteam dormi de caldura si m-am razbunat pe biata perna... M-am lovit cu genunchiul de piciorul biroului si tocmai ma pregateam sa-i zic vreo doua idiotului care parca se sprijinise de butonul soneriei, insa cand m-am uitat pe vizor si am vazut ca esti tu toate gandurile razboinice mi-au disparut din minte. Mai putin durerea pe care o simteam la genunchi. Sigur aveam sa fac o vanataie...

“Ce sexy esti!” mi-ai zis cand am deschis usa. “Imi plac chiloteii tai, cred ca am o pereche exact la fel acasa!”

Atunci mi-am dat seama ca eram imbracata in “pijamaua” mea de vara: boxeri si maieu de bumbac.

“Ce, n-am voie sa am o pasiune pentru chilotii barbatesti?” te-am intrebat. “Si apropos, ce dracu’ cauti aici la ora asta? Stii ca nu imi place sa ma trezesc dimineata…”

Fara sa spui un cuvant ai intrat in dormitor si te-ai aruncat pe pat.

“Mama, ce nebunie e aici la tine! Intotdeauna faci dezastrul asta cand dormi?”

“Nu, doar vara” am raspuns eu morocanoasa. “Ai de gand sa-mi spui ce cauti aici? Si da-ti naibii adidasii jos, abia am schimbat cearceafurile...”

Nu am terminat bine ce voiam sa zic ca m-ai apucat de mana si m-ai tras langa tine. “Iarta-ma, mami” mi-ai soptit la ureche. Of, miroseai atat de bine… Si ma priveai ca un copil care tocmai facuse o nazbatie, ca imi era imposibil sa fiu suparata pe tine.

“Trebuie sa iti marturisesc ceva” ai zis pe un ton serios, rezemandu-te intr-un cot. Ti-am urmat gestul. “Dupa cum stii, acum patru luni Oana a plecat cu parintii ei in Japonia…” Daca stiam? Doar m-ai carat dupa tine prin magazine trei zile ca sa ii organizezi petrecerea de ramas-bun. “Ei bine, am vorbit cu ea acum o luna si mi-a zis ca mi-a gasit ceva de lucru. I-am trimis CV-ul si m-au chemat la un interviu. Dar e doar o formalitate, postul e ca si al meu. E in cadrul companiei la care lucreaza tatal ei.”

Daca as fi visat, acela ar fi fost momentul oportun sa ma trezesc…

“Si cand pleci?” te-am intrebat, incercand sa-mi pastrez calmul. Pe dinauntru insa urlam de furie. Ma imaginam o vrajitoare africana facand voodoo pe o papusa cu chipul Oanei.

“A, asta-i partea cea mai misto si motivul pentru care ti-am stricat somnul de frumusete la ora asta. Am avion catre Tokyo diseara la ora opt si vreau sa petrec cu tine ziua de azi. De fapt vreau sa ne petrecem timpul impreuna pana maine dimineata. Am bagajele jos, in masina. Nu ne vom mai vedea multa vreme de acum inainte si vreau sa profitam de ziua de azi…”

Aproape ca nu respirai cand vorbeai. Erai atat de entuziasmat iar mie imi stateau lacrimile in gat. Dar trebuia sa par vesela, sa ma bucur pentru tine. Doar de asta eram prieteni, nu? Of, ce mai prietena eram si eu, indragostita de tine pana peste urechi, si niciodata nu avusesem curajul sa iti spun.

“Deci, ce zici?”

“Poftim?” am tresarit eu.

“Te-am intrebat daca vrei sa iesim azi.” ai repetat, desi eu auzisem perfect ce spusesei inainte. “Sau putem sa stam aici si sa ne uitam la filme. Asta daca nu cumva ai ceva planuri si eu te-as putea incurca… Ia zi, te vezi cu blondu’?” m-ai intrebat facandu-mi cu ochiul.

“N-am nici un plan” ti-am raspuns zambind, stiind ca nu-l puteai suporta pe Mihnea. “Mi-ar face placere sa iesim.”

“Atunci ce mai astepti?” m-ai intrebat ridicandu-te din pat. “Du-te si spala-te, imbraca-te frumos…Intre timp o sa folosesc calculatorul tau sa trimit niste mail-uri”.

Te-ai asezat la birou si ai pornit calculatorul. Fara chef m-am ridicat din pat si m-am indreptat catre usa.

“Auzi, cred ca ar fi cazul sa te mai epilezi si tu” mi-ai zis cand m-am aplecat sa ridic perna de pe podea. “Inteleg ca nu ai avut inca parte de actiune cu blondu’, dar nu stii niciodata cand te loveste norocul.”

Am apucat perna si ti-am aruncat-o cu putere in cap. “Du-te dracu’, m-am epilat acum doua zile, boule!” Am iesit repede si am inchis usa dupa mine, oprind astfel zborul proiectilului in care se transformase perna mea. “Vaco!” te-am auzit strigand. Ce ma amuzau discutiile noastre in contradictoriu si cat de mult aveam sa le simt lipsa. Toti cei care ne intalneau prima oara si ne auzeau cum ne adresam unul altuia cu acele apelative ramaneau socati. Prietenii insa se obisnuisera cu noi si ne treceau cu vederea aceste mici “extravagante”.

Mi-am facut dus si m-am schimbat in 10 minute, ceea ce pentru mine era un adevarat record, deoarece in mod obisnuit imi lua cel putin 30 de minute pana ma hotaram cu ce ma imbrac. Acum insa nu voiam sa mai irosesc nici macar o secunda, cand stiam ca mai am doar 12 de ore de petrecut cu tine. Te-am gasit in bucatarie savurandu-ti cafeaua din cana mea de ceai. “Stii ce-mi place la tine?” m-ai intrebat. Hm, chiar iti placea ceva la mine??? “Desi nu bei cafea ai intotdeauna un pachet la indemana”, ai continuat.

“Pentru musafiri nepoftiti, asa ca tine”, am raspuns eu. “Mergem?”

M-ai privit pe deasupra canii aburinde: “Esti gata?”

“Nu, m-am schimbat sa ma asez inapoi in pat si sa mai dorm putin.” Uf, nu pot sa cred ca nu ai observat ca purtam bluza pe care tu mi-o facusei cadou de ziua mea…

“Pai atunci sa mergem” ai spus si ai pus cana pe marginea chiuvetei. Nici nu ma asteptam sa o speli…

Cand am ajuns la masina mi-ai aruncat cheile si te-ai indreptat spre usa din dreapta. “Tu conduci!” ai zis. Am crezut ca visez. Ma lasai sa conduc BMW-ul la care tineai atat de mult…

“Unde mergem?” te-am intrebat deschizand usa si aruncandu-mi geanta pe bancheta din spate.

“Unde om vedea cu ochii…” mi-ai raspuns, asezandu-te comod pe scaun si punandu-ti centura de siguranta. Ti-am urmat exemplul si apoi am pornit motorul. Masina torcea ca o pisicuta. “Apropos, frumoasa bluza…”

Ti-am zambit si am demarat in tromba. Habar n-aveam incotro ne indreptam, pana am ajuns la primul semafor. Atunci mi-ai spus planurile pe care le aveai pentru ziua aceea… Am mers prin toate locurile interesante din Bucuresti pe care le cunosteam si pe care le frecventasem deseori. Parca voiai sa le inregistrezi pe toate in memorie si sa le iei cu tine la Tokyo… Spre dupa-amiaza am mers intr-un loc unde nu mai fusesem dar planuisem de mai multe ori sa ajungem: restaurantul chinezesc de pe Calea Victoriei, din pasajul Villacrosse: Pekin, dupa care ne-am plimbat cu barca prin Cismigiu si am mancat vata de zahar ca niste copii mari ce eram… Nici nu am observat cand s-a innorat si a inceput sa ploua cu stropi mari si reci. Nu parea a fi o ploaie obisnuita de vara. Am alergat pana la masina si am reusit sa ne adapostim inainte sa ne ude prea tare. Abia mai puteam respira si tu radeai foarte tare.

“Si acum ce facem?” te-am intrebat eu, stergandu-mi picaturile de apa de pe fata cu un servetel.

“Pai e deja cinci, cred ca ar trebui sa ne indreptam spre aeroport. Cu putin ‘noroc’ facem o ora pana acolo”, mi-ai raspuns absent. Deja cinci? Cand naiba trecuse timpul? Fie, daca trebuie, trebuie… Cand am pornit de pe loc mi s-a parut ca masina nu mergea tocmai cum trebuie asa ca am oprit.

“Ce-i zgomotul asta?” m-a intrebat.

Am ridicat din umeri. “De unde sa stiu eu, e masina ta…”

Am mai parcurs cativa metri si din nou s-a auzit acel sunet ciudat. Am tras imediat pe dreapta. Stiam ce era, doar o patisem si eu de cateva ori cu masina mea.

“Dragule, felicitari, avem pana” te-am informat.

“Oops, asta-i grav…” ai mormait tu.

“Ete na, e un fleac” am inceput eu sa rad. “Ce, vrei sa spui ca n-ai mai schimbat nici o roata pana acum?”

“Nu asta-i problema. N-am roata de rezerva… Am facut o pana saptamana trecuta si n-am mai ajuns al vulcanizare…”

Asta era de-a dreptul… minunat!!! Nu avem roata de rezerva, nu mai ajungem la aeroport la timp, tu pierzi avionul, Oana vede ca nu vii, crede ca ai parasit-o, asa ca tu ramai cu mine si traim fericiti pana la adanci batraneti… O intreaga telenovela mi se derula in cap si simteam ca plutesc de fericire ca tu… nu aveai roata de rezerva….

“Ei, asta e…” ai zis resemnat. “Lasam masina aici si luam un taxi.”

Aaaau! Am cazut cam de sus… Multumesc Doamne, ca m-ai lasat sa imi fac sperante… Uf, cine o fi inventat taxiurile?

“Da, un taxi. Cum de nu m-am gandit? Dar unde gasesti tu taxi liber pe ploaia asta?”

“Uite unul oprit in fata, ma duc sa vad daca e liber” ai zis, si ai sarit imediat din masina.

De ce oare sunt taxiurile disponibile tocmai atunci cand NU ai nevoie de ele??? Totul se terminase prea brusc…

Cand am ajuns la aeroport nu m-ai lasat sa intru cu tine. Am insistat dar mi-ai spus ca nu iti plac despartirile lungi. Parca dintr-odata nu mai erai tu. Ti-ai luat bagajele, i-ai platit soferului cursa si i-ai dat bani sa ma duca pana acasa. Pe urma te-ai apropiat de mine si m-ai strans tare in brate, aproape oprindu-mi respiratia.

“Ai grija de tine…” mi-ai soptit si m-ai sarutat apasat pe frunte, apoi ai dat sa pleci.

Asta era ultima mea sansa sa mai pot spune ceva. Te-am prins de mana si te-am oprit. “Stii, eu…”

Te-ai intors si m-ai privit curios. Nu puteam sa scot un cuvant, simteam cum lacrimile mi se aduna in gat. “Ce fac cu masina?” am reusit sa intreb. Of, as fi vrut sa cad in genunchi in fata ta, sa iti spun cat d emult te iubesc, sa te implore sa nu pleci, dar pur si simplu nu puteam. Stiam cat de mult o iubesti pe Oana si nu te puteam pune in situatia de a alege intre mine si ea, mai ales cand stiam foarte bine care ar fi fost alegerea ta.

“A, masina… Suna-l pe Geo maine sa treaca sa o ia. A, vezi ca am lasat un mail la tine in outbox, te rog sa il trimiti tu cand ajungi acasa. Multumesc mult. Acum fugi, sa nu racesti…” ai spus absent, dupa care ti-ai pus geanta de voiaj pe umar si te-ai indreptat spre intrare. Am ramas langa masina, sperand ca poate te vei uita in urma. Nici un gest. Te-am urmarit cu privirea pana te-ai pierdut in multime, dar nici o secunda nu te-ai intors sa privesti inapoi spre mine.

“Domnisoara, mergem?” m-a intrebat soferul. Am tresarit si l-am privit, intrebandu-ma parca de unde aparuse. Am dat afirmativ din cap si m-am urcat in masina.

“A plecat departe iubitul dumneavoastra?” m-a intrebat el din nou in vreme ce ieseam din parcare. I-am vazut ochii privindu-ma in oglinda retrovizoare.

“Da, a plecat in Japonia, dar nu este iubitul meu, suntem doar prieteni”, am soptit.

“Sunteti sigura? Mie mi s-a parut altfel de aici…”

In apartament totul imi amintea de tine: cana din care bausei cafeaua si pe care o lasasei pe marginea chiuvetei, pe jumatate inca plina, perna care zacea pe jos, patul pe care nu mai apucasem sa il aranjez in graba in care plecasem… Am intrat in bucatarie si mi-am preparat un gin tonic, pe urma am facut ordine in dezastrul din dormitor. Ploaia de afara se intetise asa ca am vrut sa inchid geamul insa privirea mi-a fost atrasa de telefonul mobil pe care il uitasem pe birou. Ledul clipea disperat aratandu-mi ca primisem un mesaj. Mai precis doua, si cinci apeluri pierdute. Toate de la Mihnea… Mi-am amintit ca ma rugasei sa trimit un mail si am deschis laptop-ul. Pe tastatura am gasit o coala de hartie impaturita, avand scris numele meu pe ea Am simtit ca mi se inmoaie picioarele si m-am asezat imediat pe scaun. Un pic sovaind am despaturit biletul si am inceput sa citesc… “Te iubesc. Din clipa in care ne-am cunoscut am stiut ca voi ajunge sa te iubesc. Ai adus o raza de lumina in viata mea. Nu ti-am putut spune niciodata ce simt pentru tine deoarece stiam parerea ta despre relatiile intre colegi. Dupa ce am plecat de a firma am crezut ca voi avea o sansa, dar tu aveai deja pe cineva. Cand in sfarsit te-ai despartit de el eu am cunoscut-o pe Oana. Proasta sincronizare, asa-i? Apoi a aparut Mihnea… Saincer sa fiu, cred ca este un baiat de treaba si stiu ca tine la tine. Sper din suflet sa fii fericita cu el, asa cum si eu voi incerca sa fiu alaturi de Oana.”

Cu dosul palmei mi-am sters lacrimile care imi curgeau pe obraji si am recitit biletul, o data si inca o data. Nu imi venea sa cred, ma iubeai… Am privit ceasul, mai aveam timp sa opresc avionul daca ma grabeam. Am alergat in hol si mi-am luat geaca din cuier, apoi m-am intors sa iau cheile de la masina de pe birou. Se aflau langa agenda cu coperti de piele rosie pe care Oana mi-o facuse cadou de ziua mea. Am lasat cheile si am ridicat agenda. Din ea iesea o hartie. Am scos-o usor afara si am vazut ca era o poza, o poza cu noi patru: eu, Mihnea, tu si Oana, facuta la petrecerea de ramas-bun. Oana avea obrazul lipit de al tau, iar Mihnea ma tinea strans in brate. Toti patru radeam… Mi-am amintit ca Oana tocmai facuse o remarca despre cum am arata noi patru peste cativa ani plimband doua carucioare cu copii in parc. Voia gemeni…

Am rezemat poza de vaza cu flori, iar biletul l-am rupt si l-am aruncat. Am luat telefonul mobil si am format numarul pe care il cunosteam atat de bine, apoi m-am dus sa pregatesc ceva de mancare. Imi asteptam iubitul la cina…